joi, 27 noiembrie 2014

Cei care au ochi sa vada

De dimineata, in drum spre serviciu, ma gandeam ce jucarie sa-i cumpar lui Alex de Mos Nicolae. Sa-i iau un carucior care seamana cu cosurile de cumparaturi din hipermarcheturi sau sa-i iau cortul sub forma de casuta cu 100 de bilute multicolore? Sau pe amandoua!?!

Asta era marea mea dilema de dimineata! Asta pana sa citesc un mesaj care mi-a pus un nod in gat. Un mesaj care m-a facut sa ma gandesc la altceva. Nu ar fi prima data cand imi trec prin cap astfel de ganduri, cand imi pun asemenea intrebari. Intrebari ca: de ce ea si nu eu?  Ce am facut eu ca sa merit un copil sanatos? Si cu ce a gresit o alta mamica care are un copil bolnav? De ce la mine s-au aliniat toate stelele? De ce Dumnezeu a privit spre mine? De ce rugaciunile mele au fost ascultate si ale altor mamici nu? 
Sunt o norocoasa! Pana la urma asta e concluzia la care ajung!

Copilul meu e sanatos, e vesel si ne face zilele frumoase. Asta, cred eu, e rolul lui! Sa ne umple vietile! Sa ne faca sa uitam macar si pentru cateva clipe de rau si de urat. Si atunci de ce ma simt o privilegiata a sortii?

Mesajul, textul de care vorbesc l-am citit pe blogul lui CABRAL. E vorba despre doi baietei gemeni, Ianis si Rares. Drama lor mi se pare cu atat mai mare cand citesc si aflu ca s-au nascut sanatosi, prematur, dar sanatosi. Dupa nastere bebelusii au fost bagati la incubator. Neglijenta cadrelor medicale atunci cand au crescut caldura incubatoarelor fara a le proteja ochii bebelusilor a provocat arderea retinei. Dupa 45 de zile la incubator, ochii bebelusilor erau albi.
Mai multe informatii se pot afla de pe site-ul Salveaza o inima. Acolo sta scrisa si toata povestea acestor copilasi. O sa adaug doar ca termenul limita pentru operatia de care au nevoie se implineste in luna februarie.

Am pus titlul asta la postare gandindu-ma in primul rand la mine. Cea dinainte de Alex. Eu, cea oarba la astfel de cazuri. De parca pana sa-l am pe Alex nu se nasteau copii cu probleme de sanatate. Bineinteles ca existau si inainte, doar ca nu le dadeam atentie, nu le vedeam. Nu ma interesa! Nu ma regaseam in acele povesti, nu intelegeam drama prin care trec acei parinti, acei copii.

Poate ar fi trebuit sa inchei asa cum a facut Cabral, spunandu-va ca e alegerea voastra daca vreti sau nu sa va implicati. Dar prefer sa inchei in felul meu dramatic, cum spune barbata-meu. Va intrebati, poate, cine plateste pentru crima asta? Tu si eu... Noi, cei care alegem sa ne implicam! Noi, cei care vedem! Vedem cum e sa traiesti intr-o tara in care cei care ar trebui sa ne salveze vietile, ni le nenorocesc. Vedem care sunt sansele la o viata normala a unei persoane care are un handicap. Tu si eu care ne intrebam cat valoreaza pentru noi 5 lei, 10 lei, sau 100 de lei si daca ne putem lipsi de ei! Noi, cei care stim cum arata cerul si luna si frunzele doar pentru simplul fapt ca le putem vedea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu