Cum sa scapi de mancarimi!

Mai lipseau doua saptamani...

Dupa ce am vazut anuntul la tv. de 'enspe mii de ori...Hai! Cumparam Talquistina. Moartea mancarimilor! De piele... de orice fel, asa spunea reclama! Dupa atata si atata suferinta, in sfarsit, am gasit raspunsul, am vazut lumina!!!

Barbat-meu, dupa multe nopti albe din cauza mancarimilor si eu, cu ochii in pioneze de nesomn din pricina foielilor lui(caci deh! zici ca stiau blestematele cand ne bagam noi la somn!) am ajuns la concluzia ca salvarea noastra sta in Talquistina. Si-am cumparat-o! Scumpa! Cand a vazut cat costa, parca ar fi dat-o inapoi. Insa o alta noapte de perpeleala?!!?

Acum abia asteptam sa se faca odata seara. In sfarsit soarele apune iar Talquistina e aplicata cu grija pe fiecare milimetru de piele, masat usor ca sa patrunda bine, asteptat si... Crema incepe sa-si faca efectul. Adoarme... dorm!

Si cand era somnul mai dulce si mai dulce...simt cum ma invaluie o caldura umeda.
Il trezesc...
"Gata? Hai!" imi zice.

Am plecat la spital.

Mi s-a rupt apa. Dupa 6 ore faceam cunostinta cu Bebita. 'Nalt, frumos si-nbujorat ca ma-sa si ca ta-su!
De atunci au trecut 2 luni si un pic...

Talquistina?!? Mancarimi? Cine mai are timp?
Noptile nu punem geana pe geana, dar parca acum au alta savoare!

La ei ca si la noi.

Toti au aflat... asa ca sunt sigura ca a ajuns si in tara vestea tragediei din apropierea orasului Santiago de Compostelea... Accidentul de tren, cel mai grav din ultimii 40 de ani in Spania si primul pe o linie de inalta viteza, a lasat in urma, pana la aceasta ora 80 de morti si peste 100 de raniti. Dar nu aceste cifre impresioneaza, ci atitudinea lor, a spaniolilor de rand!

Sunt sigura ca si in Romania, ca si in Spania, cei aflati in apropierea accidentului ar fi dat primul ajutor ranitilor, ar fi adus apa si paturi, bandaje si mancare de acasa iar portofelele celor morti si raniti ar fi fost predate autoritatilor pentru recunoasterea victimelor. Sunt sigura ca, si in tara pompierii, medicii,  cei de la descarcerare, politistii aflati acasa, ar fi venit la munca benevol, gandindu-se ca poate e nevoie si de ei. Sunt sigura ca la aproape 12 ore de la producerea accidentului s-ar fi stiut numele tuturor mortilor iar cei acreditati ar fi sunat fiecare familie in parte pentru a le da vestea cea proasta. Sunt sigura deasemenea ca, familiilor celor decedati si ranitilor li s-ar fi asigurat ajutor psihologic imediat. Sigura sunt si de faptul ca si romanii ar fi facut cozi imense pentru a dona sange. Sunt sigura ca nu s-ar fi cautat niciun "senzational" in spatele acestei tragedii.

Daaaa, cum ziceam, la ei ca si la noi!

Sa mori cu ei de gat...

"Regele jamboanelor" e un carnat....si se traduce exact ca la noi, ce ne iese pe dos!

Cateva luni in urma o fata cu inca vreo zece insi protestau de zor in fata acestui bar-restaurant "El rey del jamón"...Si cand zic protestau, ma refer la tot arsenalul...megafoane, pancarde, reprezentant al sindicatului, fluturasi impartiti trecatorilor. Ohoho...si lipsa de trecatori nu duceau...barul e situat fix in centrul centrului. Mai in centru nu exista!!!

Se pare ca fetei inca nu i-a trecut supararea pentru ca tot centrul orasului este impanzit de afise. Protestul, se pare, este pentrul dreptul la maternitate si la vacanta al angajatelor.





Sa vedem acum cine mai are curaj sa bea macar o cafea in barul asta? Eu m-as simti... E clar, peste tot exista nedreptate, dar chiar si asa unii nu se lasa calcati in picioare

P.S: Si ca tot a fost ziua nationala a Frantei-Liberté, égalité, fraternité.

Doar asa, ca sa ma laud...

Mai mare dragul sa vezi cum iti apare patrunjelul de la geam intr-un film! Evident exagerez, dar balconul apare in toata splendoarea lui!
Vizionare placuta!

Savurati!

Nuuuuu, nu va lasati inselati...l-am pus pe blog doar ca sa-l fac de ras!!! Pai sa fi fost Sergiu asta contemporan cu "adevaratii pastratori ai valorilor tarisoarei noastre"...murea de foame. Sub uriasele umbre ale MAGNIFICILOR Adi, Vali, Denisa, Florin si sa nu-l uitam pe Babi...Sergiulica nu facea una de-un leu (vorba lui Mirciulica!)! Asa ca, ce sa mai...a fost un norocos!!!
Nu sunt eu o mare melomana, dar melodia asta ma unge pe suflet!

(text scris sub atenta indrumare a scumpului meu sotior :)) ).

¡Qué raros los rumanos!

...asta e raspunsul pe care il primesc de cate ori povestesc ceva tipic, traditional romanesc! Dar daca stau si ma gandesc spaniolii sunt si ei, cel putin ciudati...

Pai sa detaliez olecuta ( cum ar zice bunica!).
Fiecare spaniol are doua nume de familie. Cel mai bine e sa dau un exemplu la intamplare: Calin Popescu Tariceanu se casatoreste(sau nu neaparat!) cu Draga Olteanu Matei (ce imperechere am facut si eu!). Copilul lor s-ar numi Enrique (doar e spaniol, nu!) Popescu Olteanu. Ciudat, nu!
Alta cidatenie e ca spaniolii poarta verigheta pe mana dreapta!
Pot incepe, in scris, o propozitie cu semnul intrebarii/exclamarii  intors.
Nu se lasa bacsis! NIMIC! NIMIC!
Sunt morti fara siesta de dupa masa!
Au 5 mese/zi si fiecare are numele ei! Cina o iau in jur de 9.30-10.00 seara!
Sunt singurii de care stiu ca impart programul de 8 ore de munca in 4 ore cu 4 ore...siesta e importanta!
Nu percep viata fara vacanta de vara; nu vor masini de fita, nu vor case luxoase dar toti, si cand zic toti inseamna TOTI, pleaca vara in vacanta. E asa de importanta vacanta de vara pentru ei ca are si verbul ei:"veranear"- a petrece vacanta de vara...
Vorbesc mult, mult, muuuult si gesticuleaza si mai mult.
Sunt singurii la care nu vine Mos Craciun!

S-or mai fi, dar nu mai imi vin in minte!

Hmmm... cum era? ¡Qué raros los españoles!